Cronica şantierului arheologic Cremenea – Malu Dinu Buzea (19 – 26 iulie 2010)

În perioada 19 – 26 iulie, o parte din studenţii de la specializarea istorie de la Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Universitatea Valahia din Târgovişte, membri ai cercului de istorie veche a României Constantin Preda, au participat la săpăturile arheologice desfăşurate în Depresiunea Întorsura Buzăului (judeţul Covasna), mai exact în sudul acesteia, în localitatea Sita Buzăului, pe terasa de 6 metri a Buzăului, terasă dezvoltată pe partea dreaptă a acestui râu.

Localizarea secţiunii

Localizarea secţiunii

Malu Dinu Buzea

Malu Dinu Buzea

Activitatea a început în dimineaţa zilei de luni, 19 iulie, când, cu arme şi bagaje (a se citi cazmale, lopeţi, şpacluri, pensule, busole, jaloane, corturi, izoprene, saci de dormit, hrană etc) am pornit, îmbarcaţi într-un microbuz şi trei maşini către Întorsura Buzăului. Sosirea în localitatea Sita Buzăului s-a făcut în jurul orei 14:00 pe o ploaie care avea menirea să inducă o oarecare stare de îndoială referitoare la succesul acestei întreprinderi.

După câteva ore de investigaţii, de discuţii cu localnicii şi de alergătură prin sat aveam tabăra de corturi fixată în curtea unui gater, aveam sursa de apă şi de lapte stabilită la nenea Neagoe, vecinul de peste drum şi aveam şi acordul proprietarului (acord stabilit de altfel în prealabil cu două săptămâni înainte), nea Ghiţă Buzea, de a efectua săpătura pe proprietatea acestuia. Toată ziua a fost închisă şi marcată de reprize de ploaie care s-au prelungit şi pe timpul nopţii.

Tabăra

Tabăra

Atmosfera din tabără

Atmosfera din tabără

A doua zi, pe 20 august, ţinând cont că era ziua patronului ploii şi fulgerelor – Sf. Ilie, ne-am rezumat activitatea la probleme organizatorice care ţineau de pregătirea logisticii pentru şantier şi pentru traiul la tabăra de corturi şi la o deplasare pe teren pe Valea Cremenea, deplasare care ne-a permis să obţinem o imagine de ansamblu asupra acestei regiuni extrem de interesante din punct de vedere istoric şu geografic, situată la contactul dintre Depresiunea Întorsura Buzăului şi Munţii Întorsurii.

Pregătirea caroiajului

Pregătirea caroiajului

Prima zi de şantier efectiv a fost a treia zi, 21 august, când am început activităţile specifice unui astfel de demers. Astfel, după deşteptarea de la ora 7:00 şi micul dejun de la ora 8:00 ne-am deplasat cu toţii la locul săpăturii (situat la 5 minute de mers de corturi), am stabilit aria săpăturii, am fixat caroiajul exterior şi interior şi au început săpăturile. Primii 20 cm au fost săpaţi la cazma deoarece reprezentau brazda înţelenită a culturii agricole, după care a început săpătura tipică unui şantier arheologic de această factură, adică la şpaclu şi la pensulă, în carouri de 1 mp, muncă migăloasă care cere o mare răbdare şi o mare putere de concentrare, mai ales dacă ţinem cont că artefactele pe care le descopeream aveau uneori dimensiuni de ordinul milimetrilor.

Montarea caroiajului

Montarea caroiajului

Prima brazdă

Prima brazdă

La şpăcluire

La şpăcluire

Materialul excavat în acest mod era ulterior trecut prin sită, pentru a evita, astfel, orice fel de pierderi, uneori inevitabile în secţiune.

Secţiunea...se adânceşte

Secţiunea...se adânceşte

Deşi prima zi anunţa o săptămână dacă nu ploioasă, măcar înnorată şi răcoroasă, zilele următoare aveau să fie cu totul diferite, astfel că munca s-a desfăşurat pe o căldură insuportabilă, sub un soare arzător şi, uneori, agresiv. Singurele noastre refugii din calea insolaţiei şi deshidratării erau cele patru umbrele mari şi viu colorate pe care le plimbam pe secţiune, apa cărată de la cişmeaua lui Nea Ghiţă şi sticlele de suc moartea ficatului care aveau drept calitate faptul că erau reci şi ude. Aproape fiecare zi s-a terminat cu apariţia bruscă şi înfricoşătoare a norilor care păreau că aduc ploi iminente. Cu toate acestea ploile ne-au ocolit în toată această perioadă. Mai puţin în ultima zi…

La "cules" de piese

La "cules" de piese

Sâmbătă, 24 august a fost ziua finalizării lucrărilor de şantier, adică ziua în care după ce profilele secţiunii au fost fotografiate, măsurate, înregistrate şi desenate, toată lumea a participat la astuparea săpăturii. Deşi părea o muncă relativ uşoară, reintroducerea volumului de pământ din locul din care a fost excavat, toată lumea a tras din greu pentru astuparea gropii. Pe rând, toată lumea a trecut la supliciul mai-ului (un buştean cu două mânere, care cântărea peste 10 kg) cu care a fost tasat pământul. Poate cel mai îndrăgostit de acest instrument de tortură a fost Ghiţă, care ar fi făcut orice să îi treacă rândul când venea vorba de mai.

Îndreptarea profilului

Îndreptarea profilului

La marginea ploii

La marginea ploii

După ploaie

După ploaie

Până la urmă, treaba a fost dusă la bun sfârşit, iar terenul arăta aproape la fel ca la început. Nivelarea finală a terenului avea să fie făcută de ploaia deasă şi îndelungată care a început la câteva ore după finalizarea lucrului şi care a durat, cu mici întreruperi, până a doua zi dimineaţă.

Acum chiar... în ploaie

Acum chiar... în ploaie

Duminică, 25 august, am pornit într-o aplicaţie în valea Chichirăului, bazinul Merişorului, pentru a identifica sursele de materie primă (mai ales silex) şi pentru ca studenţii să poată vedea vechi săpături arheologice care au pus în evidenţă ateliere de prelucrare a acesteia. Drumul până în valea Chichirăului a fost relaxant, obositor pe alocuri, dar fără incidente. În momentul în care am decis să ne întoarcem, şi natura s-a întors oarecum împotriva noastră. Mai întâi ploaia, care a început brusc şi nu s-a mai terminat până … a doua zi. Apoi au apărut oiţele, căpriţele şi câinii (mulţi şi mari) însoţiţi de doi ciobani. A urmat un schimb de replici între noi şi câini, în care câinii au ieşit de departe învingători. Cu toate acestea nimeni nu a avut de suferit, deşi pe unii dintre noi ne-au încercat nişte sentimente mai mult decât puternice. După reuniunea canină ne-am continuat drumul, oarecum debusolaţi, astfel încât coborârea de pe culmea Gâlma Roate ne-a adus undeva la limita dintre Întorsura Buzăului şi Sita Buzăului. De aici, pe o ploaie torenţială, am mers aproximativ 5 km per pedes până la tabără.

Aici avea să ne întâmpine o altă problemă: se pare ca toată depresiunea era cotropită de ploi, iar Buzăul nu a mai putut acumula toată apa venită de pe versanţi, astfel încât s-a hotărât să treacă şi pe şoseaua naţională, printr-o şcoală, prin câteva locuinţe şi, evident, prin tabăra noastră. Aşa că, la fel cum am venit, pe ploaie, tot pe ploaie şi în grabă, am strâns corturi, unelte, maşini şi am părăsit tabăra, către casele localnicilor care stăteau ceva mai sus pe terasele înalte ale Buzăului şi pe contactul cu versantul. În acel moment am realizat cu toţii ce înseamnă solidaritatea, văzând că toţi membrii comunităţii s-au oferit să ne ofere un loc în care să dormim în acea noapte (ora la care se întâmpla această mişcare de trupe era 22:00). Mulţumim în acest mod tuturor celor care au fost alături de noi şi ne-au sprijinit în acele momente destul de dificile.

Traseul de duminică, 25 iulie

Traseul de duminică, 25 iulie

Toată această aventură s-a terminat a doua zi, luni, 26 iulie, când aşa cum plecaserăm, ne-am întors la Târgovişte, întregi, teferi, şi mai bogaţi după o săptămână plină de lecţii.

2 comentarii

Filed under Jurnale

2 responses to “Cronica şantierului arheologic Cremenea – Malu Dinu Buzea (19 – 26 iulie 2010)

  1. Ghiţă Horia

    Inainte de a va povesti scurta practica incheiata, as vrea sa punctez ca sunt un soi de junior in ceea ce inseamna turism in Romania.

    Aceasta “evadare” a avut ca scop obiective, ci mai gasirea unor locuri in care scoala sa fie mai atractiva. Nu va voi spune despre „boacanele ” de acolo si lista ‘meniurilor’ din practica in speranta ca vor veni mai multi in practicile viitoare .

  2. Ghiţă Horia

    este necesar sa mai aduca cineva aminte de MAI?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s